miercuri, 9 ianuarie 2013

2012 revised

    Doamne ce an! Gânduri, planuri, liste, parcă toate au fost de prisos. Dacă ar fi să fac un bilanţ cu tot ce s-a întâmplat în 2012 şi aş aşeza plusurile şi minusurile într-o balanţă, mă tem că s-ar înclina mai mult spre rău. O să iau doar 3 lucruri din viaţă şi o să încerc să le asociez cu o cifră, "1" semnificând bine, iar "0" semnificând rău. Deci, să începem cu cel mai important lucru din lume, sănătatea. În 2012 nu pot să zic că am dus-o rău din acest punct de vedere, până pe sfârşitul anului, când pe lângă o tuse seacă de care nu mai scăpam cu tot felul de tratamente am mai avut şi marea surpriză de a afla că am o ruptură de menisc, aşa ca de final, că tot nu a mai venit apocalipsa mult aşteptată. Aşa că sănătăţii o să îi dăm un "0" pentru că am avut şi ani mai buni. Dragoste. Nici măcar nu vreau să intru în acest subiect, că e destul de delicat, o să îi dau doar simplu "0" şi o să trec mai departe. Bani. Deşi 2012 se preconiza a fi un an cu bani pentru capricorni (după spusele horoscopului zodiilor) nici la acest capitol nu am excelat. Am avut noroc cu activitatea pe care o fac pe lângă job-ul de zi cu zi, căci altfel nu îmi permiteam să rămân în oraşul acesta. Povestea e mult mai amplă şi dacă ar fi să o povestesc în detaliu mi-ar trebui câteva pagini bune, aşa că o să îi dau tot un "0". De neuitat şi faptul că am avut un "To Do List 2012" din care nu am reuşit să bifez nimic. Recunosc, au fost totuşi şi momente frumoase, călătorii prin lume şi faptul că am fost cu prietenii mei cei mai buni aici, dar mi-a fost greu să îmbrăţişez lucrurile pozitive, cu atâta negativism în jur. Totuşi ar merita un "1" acest aspect al vieţii mele. Pe 2013 nu mi-am propus decât să fiu sănătos şi fericit. Deocamdată nu sunt nici una nici alta, dar e doar începutul anului. Let's hope for the best! :)