Life's hidden treasure

    Zilele acestea am descoperit o mică povestioară prin intermediul unei prietene bune. Mi-a plăcut foarte mult însă nu ştiu cine a scris-o aşa că o să o încadrez toată în ghilimele.
     "Un tânăr locuia într-un sat şi în fiecare dimineaţă când se trezea se uita pe geam şi vedea marea albastră iar departe la orizont o insulă strălucitoare. Pe acea insulă se zvonea din moşi strămoşi că ar  exista un cufăr cu o comoară, însă nimeni nu avusese curajul să înfrunte valurile mari încât să ajungă la acea insula. Toţi se temeau de rechinii fiorişi, de vântul puternic sau de valurile mari. Tânărul se trezea în fiecare zi cu acelaşi gând mistuitor: de a ajunge pe insulă şi de a găsi comoara. Cu toate acestea, temerile îi erau prea mari şi mereu îşi găsea altceva de făcut, încât să nu se mai gândească la insulă. Zilele au trecut iar tânărul a devenit adult, apoi a îmbătrânit. Gândind că oricum nu mai are mult de trăit, bătrânul s-a hotărât să înfrunte pericolele şi să ajungă cu orice preţ pe insulă. Într-o zi s-a aruncat în mare şi a înnotat spre insulă. Rechini nu a întâlnit, valurile nu l-au înnecat şi nici vântul nu l-a doborât. Toate fuseseră doar temeri gândite sau auzite. Într-un final a ajuns pe insulă. Un loc extraordinar, cum nu îi mai văzuseră ochii în toată viaţa sa. Primul gând care l-a încercat a fost că şi-ar fi dorit să-l descopere mai devreme, i-ar fi plăcut să trăiască toată viaţa pe insula aceea. În mijlocul insulei a găsit şi cufărul. L-a deschis şi înăuntru, un simplu bileţel, pe care scria : "Insula e comoara. Ai descoperit-o la timp încât să te poţi bucura de ea? Sau ai aşteptat prea mult?"
      Cred că mulţi oameni se regăsesc în această povestioară. De multe ori ne temem să facem un pas spre îndeplinirea unor dorinţe ascunse. Ne amânăm pur şi simplu visele, până când la un moment dat va fi prea târziu să ne mai bucurăm de ele, cum a păţit şi tânărul cu comoara de pe insula misterioasă. Ar trebui să ne facem mai mult timp pentru noi, pentru dorinţele noastre pentru că viaţa oricum e scurtă, timpul trece şi într-un final o să rămânem cu un gust amar pentru că nu am încercat măcar...
Eu am făcut primul pas spre un vis şi deşi încă nu e aşa cum mi-am imaginat, ştiu că nu o să regret pasul. Vremurile bune sunt chiar după colţ. SMILE! :)