...

Hope not to end up like this one day...

https://www.youtube.com/watch?v=M4GUAvPV5WY

Tetris

Cu toţii cred că ne-am jucat măcar odată în viaţă renumitul joc Tetris. Ţin şi acum minte când am primit cadou de la "Moş Crăciun" acel joc. Era de culoare neagră şi cică avea 9999 de jocuri în 1. Acum, după atâţia ani, mi-am instalat jocul pe telefon. Deşi grafica este cu mult peste cea de pe jocul pe care îl primisem în copilărie, principiul e acelaşi, să încerci să elimini cât mai multe linii orizontale în urma îmbinării corecte a pieselor de diferite forme. Într-un weekend, în timp ce mergeam cu autocarul spre oraşul natal, din lipsa de ocupaţie, am hotărât să mă joc Tetris pe telefon. În timp ce mă jucam am avut poate o mini-revelaţie. Mi-am dat seama că acest joc seamănă foarte mult cu realitatea, sau mă rog, cu realitatea pe care ne-o creăm noi. După cum am spus mai sus, ideea jocului e să elimini cât mai multe linii orizontale. Obiceiul nostru care este? Să unim piesele în aşa fel încât, să ne rămână o coloană liberă pentru o linie verticală, care să elimine din start 4 linii orizontale. Dar linia respectivă venea foarte rar în timpul jocului, aşa că, de multe ori aşteptând linia aceea ne aglomeram spaţiul cu tot felul de structuri care duceau în final la terminarea jocului (Game Over). La fel se întâmplă şi în viaţa reală. Oamenii de obicei trăiesc după acelaşi principiu. Speram ca linia respectivă să apară şi să ne transforme viaţa într-una perfectă. Fie că linia ar reprezenta o stare materială, sau că este vorba despre o stare spirituală, cu toţii o aşteptăm. Dar aşteptând această linie, de multe ori viaţa trece pe lângă noi şi pierdem poate atâtea lucruri importante. Fericirea se poate clădi şi treptat. Poţi combina şi alte piese ca să ajungi la rezultatul dorit, nu trebuie doar să speri că va veni linia respectivă şi va face ca totul să fie bine. Ar trebui să iau şi eu un exemplu de la acest joc, dar în realitate, căci în joc deja am stabilit un high score şi asta pentru că nu am mai aşteptat să vină linia salvatoare, ci pentru că am lipit piesele pe care le-am avut la îndemână. Thank you Tetris!

Crăciun Fericit!

    Şi a mai trecut un an. Dorinţa ce mi-am pus-o anul trecut se pare că nu s-a împlinit, dar pentru prima dată în câţiva ani nu sunt supărat. Din contră, sunt fericit şi am un sentiment de împlinire. Mai multe întâmplări au făcut ca astăzi să am această stare. Majoritatea au fost întâmplări triste. Noi oamenii suntem aşa concepuţi încât să vedem doar răul din viaţa noastră şi mai ales lipsurile. Rar ne oprim să medităm asupra lucrurilor pe care le deţinem. Cel mai important lucru este sănătatea. Anul acesta am simţit-o pe pielea mea cât de greu este să nu poţi să faci unele lucruri din pricina unor probleme de sănătate. Doar atunci realizezi cât de importantă e. Un alt cuvânt care cântăreşte mult în viaţa noastră este fericirea. Ce ne face pe noi într-adevăr fericiţi? Să deţinem lucruri materiale, palpabile. Ar trebui însă să apreciem fericirea adusă de către momentele petrecute alături de cei dragi, familie, prieteni. Trebuie să ne gândim şi la cei mai puţini norocoşi, cei a căror feţe se luminează pur şi simplu la o pungă cu bunătăţi primită de la "Moşul". Pentru mine anul acesta a fost un an în care am reuşit să dăruiesc şi eu la rândul meu. Nu vă pot explica sentimentul pe care l-am avut ştiind că cineva, undeva, o să fie fericit, măcar pentru o clipă. Vorba aceea "You had to be there".
O să închei cu un tradiţional: Crăciun Fericit! Let's hope that 2014 will be better than 2013 :)

Nothing more

It's the little "things" in life that matter.

And as time passes...those "things" still remain the ones that matter the most.

Somewhere on top of the "World"

Totul e legat de muzică. Nici nu aş vrea să fie altfel. Cum zicea o prietenă bună, ea te duce şi te aduce. Te duce cu gândul în trecut, unde parcă totul era bine, te aduce înapoi în prezent, despre care nu îţi poţi exprima o părere şi pe urmă te duce în viitor, unde totul este incert. Un viitor, pe care îl visezi parcă cu ochii deschişi. Starea de bine transmisă de atingerile fine ale corzilor de chitară din această melodie superbă, m-au dus cu gândul la doi tineri, care acum câţiva ani au petrecut câteva clipe frumoase deasupra unui mic orăşel pitoresc situat în inima ţării. El, spontan ca de obicei, a
reuşit să o "răpească" pentru o jumătate de oră şi să o ducă într-un loc destul de banal, vizitat de multă lume în trecut, dar care în prezenţa ei, reprezenta poate cel mai frumos loc de pe Pământ în acele clipe. Pe o muzică parcă special selecţionată din timp, trupurile lor se legănau sub cerul înstelat şi luminile statice ale oraşului. Parcă acum aş fi acolo, în trecut. Muzica m-a dus acolo. Îi mulţumesc pentru această călătorie în timp. I will always be a traveler...

Miracle

    De-a lungul vieţii toţi suntem "atinşi" de anumite melodii, mai mult decât de altele. Aceste melodii pur şi simplu au sens atunci când se joacă cu simţurile noastre. Nici măcar nu trebuie să aparţină unui anume gen adorat de noi. Muzica tot timpul te surprinde. Totul are sens, atunci când sunetele şi versurile se îmbină şi te transpun într-o locaţie care în mintea ta, reprezintă "videoclipul perfect" pentru melodia respectivă. Totul se încununează cu o stare generală de bine. Lumea din jur parcă se mişcă în slow motion iar tu eşti de neatins. Ei, aceste stări mi le transmit de aproximativ o săptămână, remixul unei melodii. Ca de obicei, versurile mi se potrivesc, parcă ar fi fost compuse pentru mine. I am also looking for a miracle.

Don't...wait for me...

    Oare există melodia perfectă? Melodia care să reuşească să înşire cuvânt cu cuvânt ceea ce aştepţi tu de la viaţă sau măcar de la un anume aspect al ei, cum ar fi dragostea sau partenerul perfect? Uite că eu am reuşit să o găsesc cel puţin pe cea care mi se potriveşte mie. De la versurile ei, până la ritmul care oscilează de la lent la alert, pentru mine melodia aceasta reprezintă o adevărată revelaţie. Nu de puţine ori m-am pierdut cu gândul prin peisajele pitoreşti pe care le întâlneşti între Sibiu şi Mediaş atunci când călătoreşti cu trenul, ascultând această melodie în câşti. Versurile se potrivesc foarte bine cu situaţia mea şi cu ceea ce aştept eu în materie de "parteneră", deşi "ea" mi-a spus "să nu o aştept"! :)

Motopony - Wait for Me

 

Girl come to me in a dream,
and I don't even know her name.
A pretty mark upon her breast
to signify her from the rest.
Her and I are just the same,
Building bridges out of fame.
She stands upon a dinner plate
and tells me that I'll have to wait.

Wait for me,
I know it won't be easy.
What a thing to believe in a dream

Perhaps I knew her long ago,
I wrote her poems at 9 years old.
But then I did become a man
and let her slip right through my hands.
I practiced all my wit and charm
Had many girls on every arm.
I learned the depths of love and hate,
but never did learn how to wait.

Wait for you,
You say it like it's easy to do.
what a thing to believe in a dream.

I have you know that all my life
I have been searching for a wife.
A partner and a confidant,
A girl who wants the things I want,
A girl who doesn't come along,
'Cause she's already where I'm going.
Stand upon a broken stage
I beg you darlin' please, please wait.

Wait for me,
I know it won't be easy.
What a thing to believe in a dream.
I believe in a dream.

Cu paşi mărunţi spre un alt "Forever Alone on Valentine's Day"

Ce repede trece timpul. Parcă doar ieri am postat "Forever Alone on Valentine's Day" sau "True Love". Defapt aceste două articole le-am postat în 14 februarie 2011 şi 2012. Anul acesta m-am grăbit un pic cu articolul şi asta din pricina faptului că oricum nu o să sărbătoresc Valentine's Day deşi e al-3-lea an la rând şi cică "third time's the charm". Nu şi în cazul meu, ar fi culmea. M-am gândit puţin la sărbătoarea aceasta a iubirii. Sunt de aceeaşi părere ca şi anul trecut, trebuie sărbătorită, de ce nu? Dar mi-a trecut un gând prin minte, care m-a determinat să scriu şi anul acesta ceva. Deşi această sărbătoare nu are vârstă, m-am gândit că totuşi trăirile sunt altele, în funcţie de gradul de "tinereţe" al celor care sărbătoresc Valentine's Day. Oare nu sunt trăirile mai intense dacă eşti tânăr? Adulţii sunt împânziţi de problemele cotidiene încât nu cred că trăiesc această sărbătoare cum se cuvine. Probabil vor fi flori, vor fi praline de ciocolată, dar oare va fi pasiunea caracteristică "vârstelor fragede"? Cred că depinde şi de cât de tinere le sunt sufletele îndrăgostiţilor. Poate un cuplu de bătrânei, peste care timpul şi-a lăsat vizibil amprenta, trăieşte mai intens o sărbătoare de genul, prin simplul fapt că un singur buchet de flori poate declanşa un flashback într-o clipă. Doamna care l-a primit, în acel moment vede toate sărbătorile iubirii, că este vorba de Valentine's Day sau Dragobete, pe care le-a petrecut cu persoana care i-a dăruit florile respective. Eu văd lacrimi de fericire în acel moment, în ochii ei, nu ştiu de ce, dar aşa îmi imaginez. Vârsta a-2-a nu ştiu dacă trăieşte la fel de intens asemenea momente, dar cu siguranţă există şi excepţii de la regulă, asta dacă există o regulă, poate e doar ceea ce îmi imaginez eu. Tinereii o trăiesc intens, sunt sigur de asta. Când eşti tânăr nu ai atâtea pe cap, sufletul ţi-e mai deschis, mai dornic să se hrănească cu gesturi mici care în acel moment îţi fac inima să bată cu un "beat" mai mult pe minut sau mai puţin, atunci când un sărut îţi taie pur şi simplu răsuflarea...
     Happy Valentine's Day tuturor cuplurilor, iar pentru mine sper ca 2014 o să fie mai generos în privinţa acestei sărbători...sooner or later...

2012 revised

    Doamne ce an! Gânduri, planuri, liste, parcă toate au fost de prisos. Dacă ar fi să fac un bilanţ cu tot ce s-a întâmplat în 2012 şi aş aşeza plusurile şi minusurile într-o balanţă, mă tem că s-ar înclina mai mult spre rău. O să iau doar 3 lucruri din viaţă şi o să încerc să le asociez cu o cifră, "1" semnificând bine, iar "0" semnificând rău. Deci, să începem cu cel mai important lucru din lume, sănătatea. În 2012 nu pot să zic că am dus-o rău din acest punct de vedere, până pe sfârşitul anului, când pe lângă o tuse seacă de care nu mai scăpam cu tot felul de tratamente am mai avut şi marea surpriză de a afla că am o ruptură de menisc, aşa ca de final, că tot nu a mai venit apocalipsa mult aşteptată. Aşa că sănătăţii o să îi dăm un "0" pentru că am avut şi ani mai buni. Dragoste. Nici măcar nu vreau să intru în acest subiect, că e destul de delicat, o să îi dau doar simplu "0" şi o să trec mai departe. Bani. Deşi 2012 se preconiza a fi un an cu bani pentru capricorni (după spusele horoscopului zodiilor) nici la acest capitol nu am excelat. Am avut noroc cu activitatea pe care o fac pe lângă job-ul de zi cu zi, căci altfel nu îmi permiteam să rămân în oraşul acesta. Povestea e mult mai amplă şi dacă ar fi să o povestesc în detaliu mi-ar trebui câteva pagini bune, aşa că o să îi dau tot un "0". De neuitat şi faptul că am avut un "To Do List 2012" din care nu am reuşit să bifez nimic. Recunosc, au fost totuşi şi momente frumoase, călătorii prin lume şi faptul că am fost cu prietenii mei cei mai buni aici, dar mi-a fost greu să îmbrăţişez lucrurile pozitive, cu atâta negativism în jur. Totuşi ar merita un "1" acest aspect al vieţii mele. Pe 2013 nu mi-am propus decât să fiu sănătos şi fericit. Deocamdată nu sunt nici una nici alta, dar e doar începutul anului. Let's hope for the best! :)

Un altfel de Crăciun

     Ce este Crăciunul? Cu toţii ştim că de Crăciun se sărbătoreşte nașterea Domnului Nostru Iisus Hristos. Pentru cei mici însă are o altă semnificaţie, este momentul în care îl aşteaptă cu atâta nerăbdare pe Moş Crăciun, acel personaj mitic care le aduce cadouri, la fel cum magii i-au adus daruri pruncului Iisus. Ştiu şi eu cât de entuziasmat eram în dimineaţa de Crăciun şi cum alergam repede la bradul împodobit să văd ce cadouri mi-a adus Moşul. După părerea mea Crăciunul a devenit o sărbătoare comercială. Mulţi uităm defapt ce trebuie să sărbătorim, de multe ori ne gândim doar la cadouri fără să ne oprim măcar un moment să analizăm şi partea religioasă şi deosebit de importantă a acestei sărbători. Crăciunul pentru mine a fost şi va rămâne sărbătoarea preferată. Este momentul în care eşti înconjurat de cei dragi, familie, rude, prieteni şi de ce nu, iubit, iubită. An de an ne strângem colegii de generală şi liceu şi mergem cu colindul, iar pe mine sincer seara de Ajun mă încarcă pozitiv. Îmi sunt dragi, mi-a fost dor de ei, am trecut prin atâtea întâmplari minunate şi vreau să îi revăd şi să mai retrăim din acele momente, măcar în povestirile noaste care ne provoacă riduri pe feţe de la râs. De vreo doi ani însă parcă îmi este tot mai greu să adun vechea gaşcă, mi-e teamă să o zic dar...îmbătrânim! Intervin factori din exterior care infuenţează această aşa zisă "tradiţie" a noastră. Oricum, eu o să încerc pe cât îmi este cu putinţă să mai strâng grupul nostru de zâmbăreţi şi sper ca şi anul viitor să fiu destul de convingător. Dar destul despre un Crăciun normal, titlul postării este "Un altfel de Crăciun". De ce un altfel de Crăciun? Pentru că îmi doresc asta de câţiva ani buni. Nu ştiu, poate este influenţat de Crăciunul la americani, dar mi-l doresc şi nu o să renunţ la această idee de Crăciun perfect. Tot timpul mi-am imaginat cum ar fi să locuieşti la casă şi în seara de Ajun să stai în faţa unui şemineu, pe o păturică, ţinând în braţe persoana care-ţi este atât de dragă încât te-ai imagina stând acolo cu ea pentru totdeuna. În ochii amândurora s-ar oglindi flăcările jucăuşe ale focului din şemineu şi totul ar fi învăluit de linişte trupească şi sufletească. Apoi, peste ani, când sper să fiu binecuvântat şi cu "câţiva plozi", să îmi încânte privirea cu feţele lor pline de fericire când desfac cu repeziciune cadourile de sub brad. Cum am spus, ştiu că pare un Crăciun la indigo din filmele americane, dar de ce să nu îţi doreşti un astfel de Crăciun, când oricum filmul de cele mai multe ori este o transpunere în real al viselor şi dorinţelor noastre. Dacă viaţa ar fi ca în filme cred că ar trebui reinventată noţiunea de "fericire". Anul acesta, ca şi în alţi ani, am fost "singur", dar nu îmi pierd speranţa, pentru că "Good things come to those who wait" iar eu sunt un capricorn înzestrat cu multă răbdare. Crăciun fericit tuturor! Sănătate, fericire şi multe împliniri!

Impressed

    Recently I've watched an interesting movie, and I've particularly liked one of the lines in it. I think that there's some truth behind those lines, or at least I hope there is. The movie is entitled "The Perks of Being a Wallflower". I recommend it!

Are you happy?

      "Happiness is a mental or emotional state of well-being characterized by positive or pleasant emotions ranging from contentment to intense joy".

Why is it so hard to be happy sometimes? Basically  „you don’t need to have the best of everything, you only need to make the best of everything” . But sometimes that’s not enough, and that’s why I’m scared. I’m afraid I might lose my faith in the simple things, like seeing an old married couple still holding hands, or a little kid smiling at you for no reason, or worse, losing that feeling you have when there’s one of your favorite songs playing in your headphones.

I need to change something quick in my life. I don’t want to become an empty entity. I’ve got questions, I need answers so I can change. Change is good, life is change...

Life's hidden treasure

    Zilele acestea am descoperit o mică povestioară prin intermediul unei prietene bune. Mi-a plăcut foarte mult însă nu ştiu cine a scris-o aşa că o să o încadrez toată în ghilimele.
     "Un tânăr locuia într-un sat şi în fiecare dimineaţă când se trezea se uita pe geam şi vedea marea albastră iar departe la orizont o insulă strălucitoare. Pe acea insulă se zvonea din moşi strămoşi că ar  exista un cufăr cu o comoară, însă nimeni nu avusese curajul să înfrunte valurile mari încât să ajungă la acea insula. Toţi se temeau de rechinii fiorişi, de vântul puternic sau de valurile mari. Tânărul se trezea în fiecare zi cu acelaşi gând mistuitor: de a ajunge pe insulă şi de a găsi comoara. Cu toate acestea, temerile îi erau prea mari şi mereu îşi găsea altceva de făcut, încât să nu se mai gândească la insulă. Zilele au trecut iar tânărul a devenit adult, apoi a îmbătrânit. Gândind că oricum nu mai are mult de trăit, bătrânul s-a hotărât să înfrunte pericolele şi să ajungă cu orice preţ pe insulă. Într-o zi s-a aruncat în mare şi a înnotat spre insulă. Rechini nu a întâlnit, valurile nu l-au înnecat şi nici vântul nu l-a doborât. Toate fuseseră doar temeri gândite sau auzite. Într-un final a ajuns pe insulă. Un loc extraordinar, cum nu îi mai văzuseră ochii în toată viaţa sa. Primul gând care l-a încercat a fost că şi-ar fi dorit să-l descopere mai devreme, i-ar fi plăcut să trăiască toată viaţa pe insula aceea. În mijlocul insulei a găsit şi cufărul. L-a deschis şi înăuntru, un simplu bileţel, pe care scria : "Insula e comoara. Ai descoperit-o la timp încât să te poţi bucura de ea? Sau ai aşteptat prea mult?"
      Cred că mulţi oameni se regăsesc în această povestioară. De multe ori ne temem să facem un pas spre îndeplinirea unor dorinţe ascunse. Ne amânăm pur şi simplu visele, până când la un moment dat va fi prea târziu să ne mai bucurăm de ele, cum a păţit şi tânărul cu comoara de pe insula misterioasă. Ar trebui să ne facem mai mult timp pentru noi, pentru dorinţele noastre pentru că viaţa oricum e scurtă, timpul trece şi într-un final o să rămânem cu un gust amar pentru că nu am încercat măcar...
Eu am făcut primul pas spre un vis şi deşi încă nu e aşa cum mi-am imaginat, ştiu că nu o să regret pasul. Vremurile bune sunt chiar după colţ. SMILE! :)

How to overcome setbacks

Here is an example! :)

Forever Alone on Valentines Day

Anul trecut pe data de 14 februarie, dată cunoscută de mulţi sub numele de „Valentines Day”, am postat o mică povestioară despre relaţia „dragoste adevarată / timp”. Ei anul acesta o să încerc să îmi expun părerea despre această sărbătoare atât de importantă pentru cupluri şi atât de urâtă de cei care din diferite motive încă nu şi-au găsit „perechea” . Mai sunt însă şi cupluri care refuză să sarbătorească Valentines Day din cauza faptului că a devenit o sarbătoare prea comercială. Întradevăr, în perioada aceasta toată lumea încearcă să profite de pe spatele celor care sărbătoresc Valentines Day, organizează party-uri, tot felul de reduceri, se vând jucării de pluş, flori, etc., dar să fim serioşi, asta nu e o scuză. Eu unul cred că aş sărbători această zi, dacă nu aş fi „forever alone”. Totul ţine de imaginaţie. Această sărbătoare nu trebuie să fie presărată cu tot felul de clişee. Trebuie să fi inventiv şi să încerci să mai schimbi din vechile obiceiuri, mai ales dacă monotonia a început să se aştearnă uşor peste relaţia ta. Pregăteşte-i ceva special, nu-i cumpăra bijuterii, dacă eşti mai îndemânatic construieşte-i tu un cadou (va fi mai apreciat decât ceva cumpărat, asta dacă persoana de lângă tine este genul fetei căreia îi place să fie surprinsă), nu-i dărui trandafiri roşii (dăruieşte-i „trandafiri albi”) sau încearcă alte flori (ea va aprecia gestul) şi cel mai împortant (sărută-i buzele dar nu uita să o săruţi pe frunte, după ce o strângi cu toată puterea în braţe, ca să ştie că „o iubeşti”). De ce să nu sărbătoreşti acestă zi? De ce să spui că nu ai nevoie de o zi să dovedeşti persoanei de lângă tine că ţii la ea? Dacă stai bine şi te gândeşti, în viaţă, an de an sărbătoreşti cel puţin o zi specială. Fie că e ziua ta de naştere, ziua de nume, sau în cazul în care eşti căsătorit/ă, sărbătoriţi ziua în care v-aţi unit destinele (asta dacă nu uită bărbatul...săracul :) ). Cum am spus mai sus, şi aşa probabil a intervenit monotonia în relaţia ta, de ce să nu încerci să reaprinzi din flacăra care ardea la început când te bucurai şi pentru un simplu sms cu „Ce faci?” sau un banal „:*”  după care tu te trezeai cu un zâmbet tâmp pe faţă. Poate sunt copilăros acum, dar să fim serioşi, toţi ne bucurăm când ştim că cineva se gândeşte la noi, în fond şi la urma urmei suntem oameni. Mă bucur pentru cei ce au ocazia să petreacă clipe de neuitat alături de persoana iubită, eu aş proceda la fel, dacă aş avea pe cineva lângă mine azi, dar din moment ce nu am, o să încerc să fac haz de necaz, ce-mi rămâne altfel de făcut. Dacă stau bine şi mă gândesc cred că mereu am fost „forever alone” de Valentines Day. Povestea vieţii mele. Deocamdată nu am ce să fac în privinţa asta. Tot stau şi sper că se va schimba ceva sau „cineva”, dar uşor uşor îmi dau seama că urmăresc umbre şi că nimic nu se va schimba, deşi în adâncul inimii ştiu că ea e persoana potrivită pentru mine şi probabil şi ea ştie asta. Atunci intervine întrebarea „De ce nu?”. Probabil nu voi afla niciodată răspunsul la această întrebare şi într-un final o să ajung să trăiesc alături de o persoană pe care o culeg, că tot cunosc vorba „Alegi până culegi!”. În fine, nu vreau să dramatizez, că azi trebuie să fie o zi fericită. Sper să fie aşa, pentru cei care o sărbătoresc  şi cei care nu o fac, din diferite motive, mai mult sau mai puţin plauzibile.

 Don’t forget „Your Love Means Everything”...

Minor setback

    Seems like the beginning of 2012 isn't as pink as I was expecting it to be. I had to come home, there wasn't any work and I decided to take the next ride to Romania. Now I have to face the same problem all over again: thinking what I want to do in the future, although there is still a chance I'll end up working in Essen at a coffee house. I'm still optimistic about the idea of working in Germany, to earn money for a car (let's hope that 2012 isn't the end of the world and I can enjoy driving it :) ). Wish me all the luck!

Ankunft in Deutschland

Speram ca prima mea postare pe anul 2012 să fie una plină de optimism, însă deocamdată nu îndrăznesc să mă gândesc la niciun rând din "To Do List-ul" meu. Nu vreau să fiu înţeles greşit, optimism este, dar nu în cantităţile pe care mi le-am imaginat în ziua în care am părăsit Patria Mamă. Aici totul e bine organizat, curăţenia este la ea acasă şi spre marea mea mirare nemţii sunt foarte amabili, în ciuda faptului că mulţi mi-au zis că sunt un popor rece. Din contră, te ajută când ceri indicaţii despre cum poţi ajunge în centru cu S-Bahn-ul, îţi schimbă chiar şi bani (nu mi-a venit să cred, având în vedere că suntem străini cu o reputaţie totuşi şifonată) sau pur şi simplu îţi spun un "danke sehr", când te fereşti din calea unei doamne în vârstă într-un cărucior cu rotile electric, care circula mai repede decât tine pe un trotuar dintr-un oarecare cartier de lângă Frankfurt. E multă linişte, asta probabil şi pentru că locuim într-un cartier rezidenţial unde predomină persoanele de vârsta a-3-a. Totuşi liniştea aceasta este întreruptă uneori de sunetul puternic al avioanelor care aterizează sau decolează de pe aeroportul din Frankfurt, sau de câteva ţipete de bucurie ale copiilor din şcolile primare din zonă, atunci când iasă în pauze şi se avântă spre leagănele special amenajate din curţile şcolilor. Ceea ce m-a impresionat încă din prima zi a fost faptul că aici chiar se pune preţ pe reciclare şi totodată e facută cu cap. În supermarket-urile din apropiere sunt instalate aparate speciale în care introduci pet-urile goale şi primeşti înapoi un bon cu o sumă acumulată, sumă care ţi se decontează la casă după ce ţi-ai făcut cumpărăturile. Ar trebui să luăm exemplu de la ei, cultura începe încă de la reciclare zic eu, dar noi suntem foarte departe de aşa ceva...păcat. Am fost două zile în centrul Frankfurtului de când sunt aici. Tot ceea ce pot spune e că n-am mai văzut niciodată (live) atâtea naţionalităţi în acelaşi loc : nemţi, turci, chinezi, polonezi, ruşi, indieni, afro-americani, români (nu aveam cum să îi uit), etc. Nimeni nu te măsoara din ochi, toată lumea e în mişcare, cam greu să socializezi în oraşele astea mari. Magazine cu haine unul lângă celălalt, mall-uri, cafenele şi ici colo câte o operă, câte o catedrală, evident, am ajuns în centrul vechi al oraşului. Până aici toate bune, dacă e vorba de oraş, acomodare, deşi nu sunt eu un om al oraşelor mari şi implicit al aglomeraţiei, dar precis nu o sa rămân aici. Problema e cu lucrul. De când sunt aici mi-am făcut acte şi am tot aşteptat să ni se spună când mergem la muncă, dar încă nu s-a rezolvat şi încet încet îmi pierd răbdarea. 2012 trebuia să înceapă cu stări de bine şi optimism, nu am nevoie de piedici în drumul care duce spre îndeplinirea dorinţelor şi viselor din "To Do List-ul" meu. Sper totuşi că încet toate vor intra în normal. Vorba tatălui meu : "Trebuie să ai răbdare, că uşor toate se rezolvă". Răbdare, cred că e cuvantul magic în multe situaţii, timpul le rezolvă pe toate, inclusiv problemele legate de dragoste, că tot e acolo al-6-lea număr din lista mea. Şi dacă tot e să citez expresii înţelepte şi pline de optimism, aş dori să închei cu : "Nu dispera când greul te apasă!" a domnului O.C., un om deosebit. Va urma...

To Do List - 2012

1. Să fiu fericit!
2. Să îmi recapăt optimismul!
3. Să lupt pentru visele mele!
4. Să bifez cel puţin unul din ele!
5. Să descopăr ce vreau să fac pe viitor!
6. Să mă îndrăgostesc (aceasta e din horoscopul Capricornului pe 2012)!

True love

Acum aproximativ două săptămâni am auzit o mică povestire care m-a impresionat într-un mod plăcut, de aceea vreau să o împart cu lumea. Şi când spun lumea, mă refer la cele trei, patru persoane care mi-au urmărit blogul. Nu o să folosesc expresii pompoase sau mai ştiu eu ce metafore sau epitete, o să spun povestea cum am auzit-o. Dar nu mai trag de timp şi o să încep scurta povestioară care are un deznodământ cât se poate de plăcut şi adevărat (cel puţin aşa mi-ar place să cred)...
Cu mult timp în urmă se spune că pe o insulă, undeva în Oceanul Atlantic locuiau toate sentimentele şi trăirile omeneşti : dragostea, tristeţea, mândria, ura, etc. La un moment dat cineva a venit şi a anunţat că insula este pe cale să se scufunde în apele oceanului şi că ar fi bine ca toată lumea să îşi construiască o barcă şi să părăsească în următoarele zile acea insulă. Toţi s-au apucat să îşi contruiască bărcile, mai puţin dragostea, care e mai euforică de fel. Iată însa că a venit şi ziua în care toate sentimentele trebuiau să părăsească insula. Toţi s-au urcat în bărcile construite, mai puţin dragostea, care doar atunci s-a trezit la realitate şi a început să se roage în stânga şi în dreapta dacă nu binevoieşte cineva să o ia şi pe ea în barcă. Astfel pe lânga ea a trecut mai întâi barca mândriei. Dragostea i-a cerut cu insistenţă să îi dea voie să urce şi ea la bord, însă mândria cum e ea cu nasul pe sus, i-a răspuns că nu are nevoie de alţi pasageri, ea e mândria, nu are nevoie de nimeni. Următoarea barcă era a bogăţiei, încărcată cu zeci de saci de aur şi nestemate. Dragostea i-a cerut şi acesteia să o lase să urce la bord, însă bogăţia i-a răspuns răspicat că decât să o i-a la bord mai bine mai pune câţiva saci de aur în plus,pe care să îi ducă pe celălalt ţărm. Şi tot aşa pe rând toate sentimentele şi trăirile au refuzat-o, până ce, parcă de nicăieri a apărut un bătrânel cu o barcă şi i-a spus dragostei să urce la bord fără ca aceasta să apuce să îi ceară acest lucru. Dragostea a urcat la bordul bărcii şi într-un final toate sentimetele au ajuns în siguranţă pe ţărmul celălalt. Toţi au debarcat iar în agitaţia ce s-a format, dragostea nu a apucat să îi mulţumească bătrânelului pentru gestul său nobil. Acesta a plecat cu barca iar dragostea a început să întrebe dacă nu ştie nimeni cine era bătrânelul cel milos. Toţi au ridicat din umeri, mai puţin înţelepciunea, care a dezvăluit identitatea acestui străin binevoitor. Bătrânelul era defapt timpul, căci doar timpul poate preţui „adevărata dragoste...” .