marți, 20 iulie 2010

Odată şi odată trebuia să se întâmple...


Nu ştiu cum ar trebui să fie o primă postare pe un blog personal, poate sună banal, dar eu o să încep cu un simplu "Bună!" şi de aici sper ca fiecare cuvânt să tresară automat în mintea mea şi ideile să curgă ca în timpul unui examen scris la vreo materie oarecare, când ştii exact ce trebuie să scrii însă eşti presat de timp şi nu eşti sigur că o să termini. Demult imi doresc să scriu despre cea mai mare pasiune a mea, muzica, şi cum îmi influenţează viaţa de zi cu zi. Azi însă nu am starea necesară, dar "odată şi odată" trebuia să postez ceva pentru a îmi face curaj pentru viitoarele postări. Aşa că, primul pas fiind făcut, nu rămâne decât să îmi găsesc starea de spirit necesară şi să îmi aştern cândva ideile într-o căsuţă albă şi iniţial goală. Cu siguranţă..."Va urma..."