Speram ca prima mea postare pe anul 2012 să fie una plină de optimism, însă deocamdată nu îndrăznesc să mă gândesc la niciun rând din "To Do List-ul" meu. Nu vreau să fiu înţeles greşit, optimism este, dar nu în cantităţile pe care mi le-am imaginat în ziua în care am părăsit Patria Mamă. Aici totul e bine organizat, curăţenia este la ea acasă şi spre marea mea mirare nemţii sunt foarte amabili, în ciuda faptului că mulţi mi-au zis că sunt un popor rece. Din contră, te ajută când ceri indicaţii despre cum poţi ajunge în centru cu S-Bahn-ul, îţi schimbă chiar şi bani (nu mi-a venit să cred, având în vedere că suntem străini cu o reputaţie totuşi şifonată) sau pur şi simplu îţi spun un "danke sehr", când te fereşti din calea unei doamne în vârstă într-un cărucior cu rotile electric, care circula mai repede decât tine pe un trotuar dintr-un oarecare cartier de lângă Frankfurt. E multă linişte, asta probabil şi pentru că locuim într-un cartier rezidenţial unde predomină persoanele de vârsta a-3-a. Totuşi liniştea aceasta este întreruptă uneori de sunetul puternic al avioanelor care aterizează sau decolează de pe aeroportul din Frankfurt, sau de câteva ţipete de bucurie ale copiilor din şcolile primare din zonă, atunci când iasă în pauze şi se avântă spre leagănele special amenajate din curţile şcolilor. Ceea ce m-a impresionat încă din prima zi a fost faptul că aici chiar se pune preţ pe reciclare şi totodată e facută cu cap. În supermarket-urile din apropiere sunt instalate aparate speciale în care introduci pet-urile goale şi primeşti înapoi un bon cu o sumă acumulată, sumă care ţi se decontează la casă după ce ţi-ai făcut cumpărăturile. Ar trebui să luăm exemplu de la ei, cultura începe încă de la reciclare zic eu, dar noi suntem foarte departe de aşa ceva...păcat. Am fost două zile în centrul Frankfurtului de când sunt aici. Tot ceea ce pot spune e că n-am mai văzut niciodată (live) atâtea naţionalităţi în acelaşi loc : nemţi, turci, chinezi, polonezi, ruşi, indieni, afro-americani, români (nu aveam cum să îi uit), etc. Nimeni nu te măsoara din ochi, toată lumea e în mişcare, cam greu să socializezi în oraşele astea mari. Magazine cu haine unul lângă celălalt, mall-uri, cafenele şi ici colo câte o operă, câte o catedrală, evident, am ajuns în centrul vechi al oraşului. Până aici toate bune, dacă e vorba de oraş, acomodare, deşi nu sunt eu un om al oraşelor mari şi implicit al aglomeraţiei, dar precis nu o sa rămân aici. Problema e cu lucrul. De când sunt aici mi-am făcut acte şi am tot aşteptat să ni se spună când mergem la muncă, dar încă nu s-a rezolvat şi încet încet îmi pierd răbdarea. 2012 trebuia să înceapă cu stări de bine şi optimism, nu am nevoie de piedici în drumul care duce spre îndeplinirea dorinţelor şi viselor din "To Do List-ul" meu. Sper totuşi că încet toate vor intra în normal. Vorba tatălui meu : "Trebuie să ai răbdare, că uşor toate se rezolvă". Răbdare, cred că e cuvantul magic în multe situaţii, timpul le rezolvă pe toate, inclusiv problemele legate de dragoste, că tot e acolo al-6-lea număr din lista mea. Şi dacă tot e să citez expresii înţelepte şi pline de optimism, aş dori să închei cu : "Nu dispera când greul te apasă!" a domnului O.C., un om deosebit. Va urma...
1. Să fiu fericit!