Un altfel de Crăciun

     Ce este Crăciunul? Cu toţii ştim că de Crăciun se sărbătoreşte nașterea Domnului Nostru Iisus Hristos. Pentru cei mici însă are o altă semnificaţie, este momentul în care îl aşteaptă cu atâta nerăbdare pe Moş Crăciun, acel personaj mitic care le aduce cadouri, la fel cum magii i-au adus daruri pruncului Iisus. Ştiu şi eu cât de entuziasmat eram în dimineaţa de Crăciun şi cum alergam repede la bradul împodobit să văd ce cadouri mi-a adus Moşul. După părerea mea Crăciunul a devenit o sărbătoare comercială. Mulţi uităm defapt ce trebuie să sărbătorim, de multe ori ne gândim doar la cadouri fără să ne oprim măcar un moment să analizăm şi partea religioasă şi deosebit de importantă a acestei sărbători. Crăciunul pentru mine a fost şi va rămâne sărbătoarea preferată. Este momentul în care eşti înconjurat de cei dragi, familie, rude, prieteni şi de ce nu, iubit, iubită. An de an ne strângem colegii de generală şi liceu şi mergem cu colindul, iar pe mine sincer seara de Ajun mă încarcă pozitiv. Îmi sunt dragi, mi-a fost dor de ei, am trecut prin atâtea întâmplari minunate şi vreau să îi revăd şi să mai retrăim din acele momente, măcar în povestirile noaste care ne provoacă riduri pe feţe de la râs. De vreo doi ani însă parcă îmi este tot mai greu să adun vechea gaşcă, mi-e teamă să o zic dar...îmbătrânim! Intervin factori din exterior care infuenţează această aşa zisă "tradiţie" a noastră. Oricum, eu o să încerc pe cât îmi este cu putinţă să mai strâng grupul nostru de zâmbăreţi şi sper ca şi anul viitor să fiu destul de convingător. Dar destul despre un Crăciun normal, titlul postării este "Un altfel de Crăciun". De ce un altfel de Crăciun? Pentru că îmi doresc asta de câţiva ani buni. Nu ştiu, poate este influenţat de Crăciunul la americani, dar mi-l doresc şi nu o să renunţ la această idee de Crăciun perfect. Tot timpul mi-am imaginat cum ar fi să locuieşti la casă şi în seara de Ajun să stai în faţa unui şemineu, pe o păturică, ţinând în braţe persoana care-ţi este atât de dragă încât te-ai imagina stând acolo cu ea pentru totdeuna. În ochii amândurora s-ar oglindi flăcările jucăuşe ale focului din şemineu şi totul ar fi învăluit de linişte trupească şi sufletească. Apoi, peste ani, când sper să fiu binecuvântat şi cu "câţiva plozi", să îmi încânte privirea cu feţele lor pline de fericire când desfac cu repeziciune cadourile de sub brad. Cum am spus, ştiu că pare un Crăciun la indigo din filmele americane, dar de ce să nu îţi doreşti un astfel de Crăciun, când oricum filmul de cele mai multe ori este o transpunere în real al viselor şi dorinţelor noastre. Dacă viaţa ar fi ca în filme cred că ar trebui reinventată noţiunea de "fericire". Anul acesta, ca şi în alţi ani, am fost "singur", dar nu îmi pierd speranţa, pentru că "Good things come to those who wait" iar eu sunt un capricorn înzestrat cu multă răbdare. Crăciun fericit tuturor! Sănătate, fericire şi multe împliniri!

Impressed

    Recently I've watched an interesting movie, and I've particularly liked one of the lines in it. I think that there's some truth behind those lines, or at least I hope there is. The movie is entitled "The Perks of Being a Wallflower". I recommend it!

Are you happy?

      "Happiness is a mental or emotional state of well-being characterized by positive or pleasant emotions ranging from contentment to intense joy".

Why is it so hard to be happy sometimes? Basically  „you don’t need to have the best of everything, you only need to make the best of everything” . But sometimes that’s not enough, and that’s why I’m scared. I’m afraid I might lose my faith in the simple things, like seeing an old married couple still holding hands, or a little kid smiling at you for no reason, or worse, losing that feeling you have when there’s one of your favorite songs playing in your headphones.

I need to change something quick in my life. I don’t want to become an empty entity. I’ve got questions, I need answers so I can change. Change is good, life is change...

Life's hidden treasure

    Zilele acestea am descoperit o mică povestioară prin intermediul unei prietene bune. Mi-a plăcut foarte mult însă nu ştiu cine a scris-o aşa că o să o încadrez toată în ghilimele.
     "Un tânăr locuia într-un sat şi în fiecare dimineaţă când se trezea se uita pe geam şi vedea marea albastră iar departe la orizont o insulă strălucitoare. Pe acea insulă se zvonea din moşi strămoşi că ar  exista un cufăr cu o comoară, însă nimeni nu avusese curajul să înfrunte valurile mari încât să ajungă la acea insula. Toţi se temeau de rechinii fiorişi, de vântul puternic sau de valurile mari. Tânărul se trezea în fiecare zi cu acelaşi gând mistuitor: de a ajunge pe insulă şi de a găsi comoara. Cu toate acestea, temerile îi erau prea mari şi mereu îşi găsea altceva de făcut, încât să nu se mai gândească la insulă. Zilele au trecut iar tânărul a devenit adult, apoi a îmbătrânit. Gândind că oricum nu mai are mult de trăit, bătrânul s-a hotărât să înfrunte pericolele şi să ajungă cu orice preţ pe insulă. Într-o zi s-a aruncat în mare şi a înnotat spre insulă. Rechini nu a întâlnit, valurile nu l-au înnecat şi nici vântul nu l-a doborât. Toate fuseseră doar temeri gândite sau auzite. Într-un final a ajuns pe insulă. Un loc extraordinar, cum nu îi mai văzuseră ochii în toată viaţa sa. Primul gând care l-a încercat a fost că şi-ar fi dorit să-l descopere mai devreme, i-ar fi plăcut să trăiască toată viaţa pe insula aceea. În mijlocul insulei a găsit şi cufărul. L-a deschis şi înăuntru, un simplu bileţel, pe care scria : "Insula e comoara. Ai descoperit-o la timp încât să te poţi bucura de ea? Sau ai aşteptat prea mult?"
      Cred că mulţi oameni se regăsesc în această povestioară. De multe ori ne temem să facem un pas spre îndeplinirea unor dorinţe ascunse. Ne amânăm pur şi simplu visele, până când la un moment dat va fi prea târziu să ne mai bucurăm de ele, cum a păţit şi tânărul cu comoara de pe insula misterioasă. Ar trebui să ne facem mai mult timp pentru noi, pentru dorinţele noastre pentru că viaţa oricum e scurtă, timpul trece şi într-un final o să rămânem cu un gust amar pentru că nu am încercat măcar...
Eu am făcut primul pas spre un vis şi deşi încă nu e aşa cum mi-am imaginat, ştiu că nu o să regret pasul. Vremurile bune sunt chiar după colţ. SMILE! :)

How to overcome setbacks

Here is an example! :)

Forever Alone on Valentines Day

Anul trecut pe data de 14 februarie, dată cunoscută de mulţi sub numele de „Valentines Day”, am postat o mică povestioară despre relaţia „dragoste adevarată / timp”. Ei anul acesta o să încerc să îmi expun părerea despre această sărbătoare atât de importantă pentru cupluri şi atât de urâtă de cei care din diferite motive încă nu şi-au găsit „perechea” . Mai sunt însă şi cupluri care refuză să sarbătorească Valentines Day din cauza faptului că a devenit o sarbătoare prea comercială. Întradevăr, în perioada aceasta toată lumea încearcă să profite de pe spatele celor care sărbătoresc Valentines Day, organizează party-uri, tot felul de reduceri, se vând jucării de pluş, flori, etc., dar să fim serioşi, asta nu e o scuză. Eu unul cred că aş sărbători această zi, dacă nu aş fi „forever alone”. Totul ţine de imaginaţie. Această sărbătoare nu trebuie să fie presărată cu tot felul de clişee. Trebuie să fi inventiv şi să încerci să mai schimbi din vechile obiceiuri, mai ales dacă monotonia a început să se aştearnă uşor peste relaţia ta. Pregăteşte-i ceva special, nu-i cumpăra bijuterii, dacă eşti mai îndemânatic construieşte-i tu un cadou (va fi mai apreciat decât ceva cumpărat, asta dacă persoana de lângă tine este genul fetei căreia îi place să fie surprinsă), nu-i dărui trandafiri roşii (dăruieşte-i „trandafiri albi”) sau încearcă alte flori (ea va aprecia gestul) şi cel mai împortant (sărută-i buzele dar nu uita să o săruţi pe frunte, după ce o strângi cu toată puterea în braţe, ca să ştie că „o iubeşti”). De ce să nu sărbătoreşti acestă zi? De ce să spui că nu ai nevoie de o zi să dovedeşti persoanei de lângă tine că ţii la ea? Dacă stai bine şi te gândeşti, în viaţă, an de an sărbătoreşti cel puţin o zi specială. Fie că e ziua ta de naştere, ziua de nume, sau în cazul în care eşti căsătorit/ă, sărbătoriţi ziua în care v-aţi unit destinele (asta dacă nu uită bărbatul...săracul :) ). Cum am spus mai sus, şi aşa probabil a intervenit monotonia în relaţia ta, de ce să nu încerci să reaprinzi din flacăra care ardea la început când te bucurai şi pentru un simplu sms cu „Ce faci?” sau un banal „:*”  după care tu te trezeai cu un zâmbet tâmp pe faţă. Poate sunt copilăros acum, dar să fim serioşi, toţi ne bucurăm când ştim că cineva se gândeşte la noi, în fond şi la urma urmei suntem oameni. Mă bucur pentru cei ce au ocazia să petreacă clipe de neuitat alături de persoana iubită, eu aş proceda la fel, dacă aş avea pe cineva lângă mine azi, dar din moment ce nu am, o să încerc să fac haz de necaz, ce-mi rămâne altfel de făcut. Dacă stau bine şi mă gândesc cred că mereu am fost „forever alone” de Valentines Day. Povestea vieţii mele. Deocamdată nu am ce să fac în privinţa asta. Tot stau şi sper că se va schimba ceva sau „cineva”, dar uşor uşor îmi dau seama că urmăresc umbre şi că nimic nu se va schimba, deşi în adâncul inimii ştiu că ea e persoana potrivită pentru mine şi probabil şi ea ştie asta. Atunci intervine întrebarea „De ce nu?”. Probabil nu voi afla niciodată răspunsul la această întrebare şi într-un final o să ajung să trăiesc alături de o persoană pe care o culeg, că tot cunosc vorba „Alegi până culegi!”. În fine, nu vreau să dramatizez, că azi trebuie să fie o zi fericită. Sper să fie aşa, pentru cei care o sărbătoresc  şi cei care nu o fac, din diferite motive, mai mult sau mai puţin plauzibile.

 Don’t forget „Your Love Means Everything”...

Minor setback

    Seems like the beginning of 2012 isn't as pink as I was expecting it to be. I had to come home, there wasn't any work and I decided to take the next ride to Romania. Now I have to face the same problem all over again: thinking what I want to do in the future, although there is still a chance I'll end up working in Essen at a coffee house. I'm still optimistic about the idea of working in Germany, to earn money for a car (let's hope that 2012 isn't the end of the world and I can enjoy driving it :) ). Wish me all the luck!

Ankunft in Deutschland

Speram ca prima mea postare pe anul 2012 să fie una plină de optimism, însă deocamdată nu îndrăznesc să mă gândesc la niciun rând din "To Do List-ul" meu. Nu vreau să fiu înţeles greşit, optimism este, dar nu în cantităţile pe care mi le-am imaginat în ziua în care am părăsit Patria Mamă. Aici totul e bine organizat, curăţenia este la ea acasă şi spre marea mea mirare nemţii sunt foarte amabili, în ciuda faptului că mulţi mi-au zis că sunt un popor rece. Din contră, te ajută când ceri indicaţii despre cum poţi ajunge în centru cu S-Bahn-ul, îţi schimbă chiar şi bani (nu mi-a venit să cred, având în vedere că suntem străini cu o reputaţie totuşi şifonată) sau pur şi simplu îţi spun un "danke sehr", când te fereşti din calea unei doamne în vârstă într-un cărucior cu rotile electric, care circula mai repede decât tine pe un trotuar dintr-un oarecare cartier de lângă Frankfurt. E multă linişte, asta probabil şi pentru că locuim într-un cartier rezidenţial unde predomină persoanele de vârsta a-3-a. Totuşi liniştea aceasta este întreruptă uneori de sunetul puternic al avioanelor care aterizează sau decolează de pe aeroportul din Frankfurt, sau de câteva ţipete de bucurie ale copiilor din şcolile primare din zonă, atunci când iasă în pauze şi se avântă spre leagănele special amenajate din curţile şcolilor. Ceea ce m-a impresionat încă din prima zi a fost faptul că aici chiar se pune preţ pe reciclare şi totodată e facută cu cap. În supermarket-urile din apropiere sunt instalate aparate speciale în care introduci pet-urile goale şi primeşti înapoi un bon cu o sumă acumulată, sumă care ţi se decontează la casă după ce ţi-ai făcut cumpărăturile. Ar trebui să luăm exemplu de la ei, cultura începe încă de la reciclare zic eu, dar noi suntem foarte departe de aşa ceva...păcat. Am fost două zile în centrul Frankfurtului de când sunt aici. Tot ceea ce pot spune e că n-am mai văzut niciodată (live) atâtea naţionalităţi în acelaşi loc : nemţi, turci, chinezi, polonezi, ruşi, indieni, afro-americani, români (nu aveam cum să îi uit), etc. Nimeni nu te măsoara din ochi, toată lumea e în mişcare, cam greu să socializezi în oraşele astea mari. Magazine cu haine unul lângă celălalt, mall-uri, cafenele şi ici colo câte o operă, câte o catedrală, evident, am ajuns în centrul vechi al oraşului. Până aici toate bune, dacă e vorba de oraş, acomodare, deşi nu sunt eu un om al oraşelor mari şi implicit al aglomeraţiei, dar precis nu o sa rămân aici. Problema e cu lucrul. De când sunt aici mi-am făcut acte şi am tot aşteptat să ni se spună când mergem la muncă, dar încă nu s-a rezolvat şi încet încet îmi pierd răbdarea. 2012 trebuia să înceapă cu stări de bine şi optimism, nu am nevoie de piedici în drumul care duce spre îndeplinirea dorinţelor şi viselor din "To Do List-ul" meu. Sper totuşi că încet toate vor intra în normal. Vorba tatălui meu : "Trebuie să ai răbdare, că uşor toate se rezolvă". Răbdare, cred că e cuvantul magic în multe situaţii, timpul le rezolvă pe toate, inclusiv problemele legate de dragoste, că tot e acolo al-6-lea număr din lista mea. Şi dacă tot e să citez expresii înţelepte şi pline de optimism, aş dori să închei cu : "Nu dispera când greul te apasă!" a domnului O.C., un om deosebit. Va urma...

To Do List - 2012

1. Să fiu fericit!
2. Să îmi recapăt optimismul!
3. Să lupt pentru visele mele!
4. Să bifez cel puţin unul din ele!
5. Să descopăr ce vreau să fac pe viitor!
6. Să mă îndrăgostesc (aceasta e din horoscopul Capricornului pe 2012)!